Guvernul intenționează să aplice, din ianuarie 2013, o taxă pe veniturile extraordinare ale companiilor din sectorul gazelor și electricității, iar la mijlocul anului viitor va fi introdus un nou regim de reglementare și taxare în zona companiilor de petrol și gaze naturale, scrie Mediafax.
„Am înființat un comitet interministerial, condus de Ministerul Finanțelor Publice, care pregătește, în consultare cu ompaniile din sectorul petrolului, gazelor și electricității, un pachet de taxe, redevențe și reglementări”, se arată în memorandumul de politici economice și financiare semnat de Guvern cu Fondul Monetar Internațional, document obținut de Mediafax.
Pachetul legislativ va avea două părți, prima vizând contribuția fiscală pe care Executivul o va aplica veniturilor „extraordinare” ale companiilor de gaze și electricitate obținute în urma liberalizării prețurilor la energie și gaze.
Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, afirma, în luna mai, să sumele astfel colectate vor fi direcționate către un fond special, prin care vor fi ajutați consumatorii vulnerabili.
Potrivit memorandumului convenit cu FMI, fondurile care vor fi obținute de Guvern prin aplicarea contribuției vor „ajuta la finanțarea măsurilor de protecție a consumatorilor vulnerabili de impactul ajustărilor necesare ale prețurilor de retail”.
A doua parte a pachetului de măsuri va cuprinde un nou regim de taxare și reglementare a sectorului de petrol și gaze, pentru perioada 2015-2024. Aceste reglementări ar urma să fie elaborate până la sfârșitul acestui an.
Potrivit angajamentelor asumate de Guvern față de FMI, prețurile gazelor și electricității vor fi liberalizate integral, până în 2018, în etape și diferențiat pentru consumatorii industriali și cei casnici.
Prețul gazelor pentru populație va crește cu 10% atât anul viitor cât și în 2014, pentru ca în 2015-2018 să urce cu 12% anual, prin ajustări trimestriale, iar liberalizarea pieței de energie va începe în septembrie, cu clienții industriali.
Tarifele plătite de populație sunt reglementate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, din considerente de protecție socială, dar Comisia Europeană și FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piața, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.
Totodată, Guvernul s-a angajat să facă publice calendarele de liberalizare a prețurilor gazelor și electricității până la jumătatea lunii septembrie.
Redevențele de petrol și gaze, cuprinse între 3,5% și 13% din producție, sunt fixate din 2004 până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.
Bugetul de stat încasează anual redevențe miniere și petroliere care se cifrează în jurul sumei de 1 miliard de lei (225 milioane de euro).
Principalele companii din sectorul petrolului și gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deținută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) și Romgaz Mediaș.
Producția de gaze este asigurată în proporții aproape egale de Romgaz și OMV Petrom. OMV Petrom asigură aproape în totalitate producția internă de petrol.